of cateodata asa-mi vine sa scriu pe blog. in special atunci cand am un ditamai eseul de vomitat pe hartie. iar mie nu-mi sta capul decat la plimbari cu bicicleta in parc, uitat la filme, ascultat muzica si dormit. ma duc sa mai manac un cremvurst (nici nu cred ca asa se scrie de fapt. frankfurter. yep)
Taxi conversation :
paki taxi driver: soo…where are you from?
me: romania.
ptd: oooh, i heard they gonna change the rule for iuropean people.
me: oh yeah? what rule is that?
ptd: i don’t know. a rule. but they definitely gonna change it.
Overheard in the arndale today:
i told you man, womans are effin stupid!
(that’s what he said, in a semi Polish probably Russian accent, while probably seriously disturbed to consider grammar)
Cateodata vreau sa scriu pe blog si nu imi pot aminti parola. Cand dupa 10 pagini de Tristan Tzara printr-un miracol mi-o amintesc, deja am uitat ce vroiam sa scriu. Unii ar spune ca nu era important in the first place, dar mie imi place sa ii contrazic pe acesti gica contra.
Una peste alta nu cred ca aveam nimic important de spus acum, dar m-am bucurat ca mi-am adus aminte parola.
Maine e o zi mare pentru mine si domnul mentionat anterior. Long live dada.
Afara e zapada pana la glezne, se anunta temperaturi cu minus si cifre cu doua numere (nu-s prea sigura ca pot spune asta) iar eu trebuie sa ies.
Colac peste pupaza (cum traduc asta in engleza?), sunt intr-o cautare de actori si mi-ar fi mult mai simplu daca n-as avea de gestionat 100 (o suta. like, literally) de oameni si sa ii chem la auditie. AUditie care ma sperie, pentru ca momentan n-am nici cea mai vaga idee de cum as putea sa o desfasor.
dar e totul bine, miercuri sound recording intr-un studio din soho urmat de concert Peter Broderick si de venit acasa ca sa ma prabusesc in pat sau pe canapea daca nu ajung in camera.
ca sa stiti pe unde ma invart, e un cerc. de fapt mai multe. unul mare care le inmagazineaza pe toate celelalte, i’m taking my curating abilities serious si pun pe picioare un festival de film. care stiti sau aveti un scurt metraj bun hit me an email, de restul ma ocup eu (si da, e la cineworld, cu bilete, cu tot tacamul). crestem.
dupaia sunt toate filmuletele mele si proiecte in curs de development (de la o serie de zoetropes la the rabbithole project si 69 pe care nu il abandonez dar momentan stagneaza).
si mai sunt toate cartile pe care le citesc, tot ce scriu, tot ce ascult, si noptile pe care le dorm cu frica de a nu auzi alarma sunand la 7 dimineata.
ta dam
Aflata pentru scurt timp pe plaiuri mioritice, am decis sa fac ‘ceva’ cu podoaba capilara care de ceva vreme se incapataneaza sa tot creasca. Cum ideile mele in domeniu se invartesc undeva in zona zero barat, am decis sa imi fac o programare la unul dintre the high end beauty salons. Sun, si zic ca vreau la Tudor. Sau Ionut. Nu se poate. De ce? Concediu. Ca si un facut, amandoi se intorceau in ziua in care eu plecam. Fie. Recomandare? Nelu.
NELU?
Ok. Taci si inghite, dar totusi, cum sa te cheme Nelu si sa lucrezi acolo si sa mai tai si parul femeilor. Enfin.
Ziua cu pricina e aici, ora imi bate la usa, plec. Ajung, intreb la receptie, il cunosc pe Nelu. Nelu…inalt, zvelt, brunet, cu burta si tot tacamul. Daca n-as fi disperata nu l-as lasa sa imi atinga parul.
- Si, ce sa-i facem, varfurile?
A se observa vocabularul profesional.
- Pai ma gandeam sa imi sugerati ceva, ca m-am cam plictisit de el.
- Pai el e bine asa, daca vrei altceva poti sa il coafezi.
Stupoare. In momentul in care a inceput sa taie cred ca a murit o parte din mine. Pentru ca nu stiam ce are de gand, incep sa ii explic.
- De fapt parul meu e taiat in doua straturi, pentru ca am vrut un bob scurt si nu s-a putut din cauza ca ii cret, asa ca daca il indrept si il prind pe ala de dedesubt arata ca si cum as avea un bob.
In momentul asta mi-a fost destul de clar ca habar nu are ce e ala ‘bob’.
- Pai nu pot sa il tai scurt, ca se ridica.
*eyerollllll*
Daca vrei ceva altfel, poti sa il intorci cu peria.
Well, thank fuck, nu stiam ca exista perii. Si-o fi dat seama ca nu ma pieptan, dar nici creativitatea nu l-a dat afara din salon.
tac pac, tunsoarea-i gata, mi-a uscat paru, arata mai ceva decat o matura. Am zis mersi am platit am iesit si am mancat pamantu, sa cry myself to sleep ca it’s never gonna be the same again.
In timp ce mergeam spre casa mi-am adus aminte ca atunci cand eram la receptie si a venit Nelu, parea cam surprins si i-a zis recetionistei ca
‘credeam ca e barbat’.
Well, morala e ca Nelu e frizeru si ca daca am un instinct, oricat de stupid ar fi, sa il ascult. Cand mi-am indreptat paru mi-am dat seama ca Nelu m-a tuns in toate partile si directiile, arata mai ceva ca un pom de craciun atunci cand incep sa ii cada tepii dar mergem mai departe si data viitoare ne tundem la tommyguns in soho pe aceeasi bani si mai putin stres.
Bilant.
Am auzit ca unii il fac. Topuri celor mai bune albume, topul celor mai proaste cantece, topul locurilor de pierdut vremea, topul celor care ne-am mai calcat pragul, topul celor care si-au pierdut vremea in cearsafuri straine, topul cearsafurilor, topul sosetelor, topul parfumurilor, topul tarilor vizitate, topul wishlisturilor, topul topurilor. chestii.
ma gandeam ca toate astea ar trebui facute individual, de ziua ta – sau inainte cu o zi – dar nu. inceperea unui an nou e un prilej mai bun.
eu imi numar chestiile in pierderi. castigurile se acumuleaza, imi invadeaza viata, isi constituie un univers propriu de sine statator, dar pierderile se contorizeaza altfel. am pierdut ceva si tot universul sufera, se creeaza un dezechilibru, incep sa vad lumea prin prisma lucrurilor pe care le-as putea avea, daca.
daca nu le-as fi pierdut, daca nu mi-ar fi fost furate, daca as fi ascultat de instinctul ala care imi guverneaza fiecare pas si pe care arareori il constientizez. daca imi dadeam seama ca totul e fragil acum e, in clipa urmatoare poate sa nu mai fie. absolut totul.
scepticii imi spun ca fericirea nu e materiala. desigur lucrurile conteaza, dar n-ar trebui sa ma las afectata de existenta sau mai degraba lipsa lor.
ei vorbesc, iar eu ma gandesc la un balon imens umplut cu apa. desigur, nu zboara, dar lucrurile de pret rar o fac. de cele mai multe ori, balonul asta zace la picioarele mele. un pas gresit, si s-a terminat. uneori il las in urma, alteori se sparge si sunt nevoita sa calc prin propria-i balta ca sa ajung in alta parte. zic zau ca e greu sa calci prin mocirla care pana la urma iti apartine ca sa treci mai departe, sa poti sa mai gasesti un adapost pentru o alta cantitate de apa, care la urma oricum se va scurge la picioarele tale. si atunci, cum sa imi spui ca lucrurile materiale nu conteaza.
asa ca in caietul meu cu liste (lista filmelor vazute, lista filmelor pe care vreau sa le vad, lista albumelor din 1950 pe care le iubesc, lista cu glucidele bune pe care trebuie sa le mananc or else) ar trebui sa isi faca loc si topul lucrurilor (si oamenilor) de care am fost usurata, insa nu. e de ajuns sa ma uit in jos ca sa imi aduc aminte. la mine dureaza de trei ori mai mult sa ma hotarasc sa merg mai departe, sa calc lucruri dragi, dar care nu imi mai apartin, in picioare, sa uit si sa o iau de la capat. o lista ar ingreuna toti pasii astia de furnica pe care ma chinui sa ii transform intr-un mare leap forward.
asa ca 3
2
3
1
keeping the flame alive. cat mai pot. ca dupaia imi trebuie carje si e mai greu.
cum zicea
Enough. Sudden enough. Sudden all far. No move and sudden all far. All least. Three pins. One pinhole. In dimmost dim. Vasts apart. At bounds of boundless void. Whence no farther. Best worse no farther. Nohow less. Nohow worse. Nohow naught. Nohow on.
Tin minte ca eram in ceva excursie in munti, intr-o masina mare dar nu prea mare, in care totusi incapeau lejer 10 persoane. era una din situatiile alea; ii cunosti pe toti de undeva dar n-ai vorbi cu niciunu. o senzatie de jena amestecata cu gandul ca vreau sa ajungem mai repede acasa dar trebuia sa gasim o sursa de apa mai intai. dupa ce ne-am adapat mi-am dat seama ca sunt mai aproape de casa decat credeam uite nici nu mai tre sa luam masina as putea la fel de bine sa merg.
and that’s when it turned to black.
sa nu vezi nimic, dar sa auzi cum n-ai auzit in viata ta nimic. jur ca era cea mai frumoasa muzica dar se intampla ceva ciudat — nu-mi puteam imagina nimic si de obicei din muzica mi se nasc imaginile dar de data asta ceva se schimbase. ma gandeam ca as putea sa scriu despre dar cine canta eu de ce nu am auzit trupa asta inainte si se tot schimba era parca un continuu crescendo dar uneori se oprea si nu mai auzeam decat un violoncel vag pe urma incepea din nou de doua ori mai tare de doua ori mai repede de doua ori si dupaia
and when the cutters of the pie throw your summers in the sky, no love lost baby the future is so bright
cred ca am iesit din camera c-o falca in cer si una-n pamant urland rap music my arse man respect people’s stoned dreams dupaia tin minte ca
am baut o tona de apa.
S-a dus cu toate categorisirile. As fi vrut sa ma desfiintez complet dar asta necesita curaj si un dram de autoironie care la momentul de fata e sublim, dar lipseste cu desavarsire. Asta doar pentru ca de fiecare data cand privesc si imi zic ugh i’m proper pants today nu se pune ca ironie, dar nici ca desfiintat. E timpul sa fac ordine dar am putine cosuri de gunoi in apropiere, si probabil nu prea as stii ce sa arunc oricum. Imi trebe o palma obiectiva si un cineva care sa imi zica hei esti de cacat si sa imi dea niste argumente. Pentru moment se categoriseste drept wishful thinking, deci mergem mai departe.
O sa dureze pana imi reorganizez gandurile. O sa dureze pana am sa pot asterne pe hartie tot ce as dori. Raman inciziile in niste ganduri care nu s-au nascut pentru a fi exprimate, si atat.
Orice asemanare cu persoane reale in cele ce vor urma este pur intamplatoare. Welcome.